After-school

UPDATE: În data de 31 octombrie 2023, în cadrul ședinței de Consiliu Local al Municipiului Galați, a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul PACT pentru Galați de deschidere a sălilor de clasă și a infrastructurii școlare, cu titlu gratuit, pentru organizarea de activități educative, după orele de program. 

UPDATE: În data de 4 iulie 2023, consilierii locali PACT pentru Galați au depus un amendament la proiectul inițial, conținând un regulament cu privire la modalitatea în care infrastructura școlară poate fi utilizată ca after-school. Amendamentul poate fi citit aici.

Situația în care se află învățământul românesc este una dramatică iar România se clasează pe ultimele locuri la testele PISA, rata de promovare la bacalaureat este cea mai scăzută din istorie, situația fiind cauzată de incompetența politicienilor care s-au succedat la conducerea statului român în ultimii 30 de ani. Pentru a contribui la remedierea acestei situații, am introdus în Consiliul Local propunerea de punere la dispoziția cadrelor didactice, pentru activități de tip after-school, a infrastructurii școlare din municipiul Galați, cu titlu gratuit și suportarea cheltuielilor cu utilitățile pentru acestea de către municipiul Galați, pe parcursul derulării activităților. 

Data inițierii

Am înregistrat proiectul de hotărâre de Consiliu Local la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 11 martie 2022, având numărul de înregistrare 52426.


Statusul proiectului

În data de 4 iulie 2023, consilierii locali au depus un amendament la proiectul inițial, conținând un regulament cu privire la modalitatea în care infrastructura școlară poate fi utilizată ca after-school. Amendamentul poate fi citit aici.

Până în prezent, Secretarul General al Municipiului Galați nu a introdus proiectul în procedura de transparență decizională, în ciuda faptului că legea impune acest lucru și că am solicitat acest lucru printr-o cerere care poate fi consultată aici

Inițial, proiectul a fost blocat de către Primarul Municipiului Galați prin încălcarea articolului 136 din Codul Administrativ.

Din acest motiv, am depus o plângere prealabilă cu numărul 124113/14.06.2022 la Primăria Municipiului Galați care poate fi accesată aici


Acțiune în justiție demarată

În pregătire, în cazul în care proiectul nu va fi supus dezbaterii publice prin procedura de transparență decizională. 


Descrierea proiectului

Părinții gălățeni sunt, de multe ori, forțați să înscrie copiii la programe de after-school, denumite popular „meditații”. Acestea au loc la domiciliul acestora sau chiar la domiciliul unor profesori. În ultimul timp, au apărut unele inițiative lăudabile ale unor cadre didactice care derulează astfel de programe de tip after-school chiar în incinta școlilor, pentru ca elevul să nu mai fie nevoit să se deplaseze.

Există, de asemenea, și unele inițiative de tip after-school pro-bono, profesorii fiind voluntari și oferind meditații unor copii fără posibilități materiale.

În unele țări ale lumii,  foarte dezvoltate din punctul de vedere educațional, cum ar fi Coreea de Sud, elevii și profesorii au acces la sălile de clasă, laboratoarele și la biblioteca școlii timp de 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Copiii pot astfel rămâne la școală pentru a-și face temele, pot colabora unii cu ceilalți și pot petrece mai mult timp la școală pentru pregătirea tezelor, examenelor sau pot învăța împreună pentru lucrările de control sau simulările de bacalaureat.

În prezent, programele derulate astfel în școli nu sunt reglementate, în sensul că nu există o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Galați care să confirme faptul că infrastructura școlară poate fi utilizată de către profesori și elevi chiar și în afara orelor de curs. Astfel, programele derulate în școli în afara orelor de curs sunt desfășurate „ad-hoc”.

Având în vedere faptul că la Galați cifra de școlarizare este în scădere de la an la an și că autoritățile publice au obligația de a implementa strategii pentru creșterea acesteia;

Având în vedere dreptul la educație consfințit de Constituția României și obligativitatea autorităților publice locale de a încuraja educația în ansamblul său;

Acest proiect îşi propune reglementarea folosirii spaţiilor din instituţiile de învăţământ din Galați, precum şi consfinţirea GRATUITĂŢII folosirii spaţiilor din instituţiile de învăţământ din Galați pentru programele de tip after school.

Faptul că programe de tip after school au loc şi în prezent dovedeşte că bugetul oraşului Galați îşi permite costurile cu utilităţile.


Textul integral al proiectului de Hotărâre de Consiliu Local poate fi consultat aici.

Avem nevoie și de susținerea ta!

Noi suntem pactiștii și aici găsiți proiectele noastre. Noi, ne-am propus să aducem înapoi cheful de a locui aici, la Galați. Dar nu vom face acest lucru doar noi. Avem nevoie și de dumneavoastră, de voi, pentru a reuși nu numai să implementăm proiectele noastre civice, ci și să le ducem în Consiliul Local, în Consiliul Județean și să propunem și altele. Pentru aceasta, vom avea o listă de nominalizări, la alegerile locale. Iar această listă trebuie susținută la vot. Avem nevoie de susținerea voastră. Haideți în echipă! Înscrie-te pe lista de susținători PACT pentru Galați. Alege să susții echipa PACT pentru Galați, la alegerile locale, pentru Consiliul Local și Consiliul Județean.


 


Se afișează 1 răspuns

Te rugăm să verifici căsuța de e-mail pentru instrucțiuni cu privire la activarea contului.