Amenajarea unui traseu turistic pentru parcul Carol

În afara rolului definitoriu pe care l-a avut Regele Carol I în istoria României, acesta a avut un rol deosebit inclusiv în istoria orașului Galați. De aceea, am introdus în Consiliul Local propunerea de menționare a titlului complet al Regelui, Carol I al României și amplasarea în parc de panouri cu scop turistic și informativ.

Data inițierii

Am susținut proiectul sub formă de amendament depus la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 22 ianuarie 2021, având numărul de înregistrare 12686.


Statusul proiectului

Amendamentul a fost supus la vot și respins de Primarul Pucheanu și de majoritatea PSD din Consiliul Local al Municipiului Galați.

Pașii următori: introducerea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local de sine stătător, presiune publică, implementarea proiectului în anul 2024, după obținerea majorității în Consiliul Local al Municipiului Galați. 


Descrierea proiectului

Regele Carol I a lansat personal la apă, în Portul Galați, cele patru vase ale marinei militare dunărene române, în anul 1907. Carol I a iubit orașul Galați. Carol I a vizitat orașul de mai multe ori. De asemenea, gălățenii erau foarte atașați de Regele Carol I care beneficia de o primire călduroasă ori de câte ori vizita orașul. Vizitele acestuia presupuneau primirea corpului consular, vizitarea instituțiilor publice, salutul comandanților marinei. La Galați, a fost organizat, în cinstea Regelui Carol I, un bal, la acest bal participând comunitatea greacă și pașa din Tulcea. Cu o altă ocazie, alături de Baronul Offenberg, Carol vizitează personal lucrările la calea ferată Brateș și se arată nemulțumit de faptul că șantierul prezenta întârzieri. În 1871, Regele Carol I participă la Ședința Comisiunii Europene a Dunării alături de întreg corpul consular, ocazie cu care Carol I se arată mulțumit de modul în care se prezintă orașul. În 1872, Carol I își serbează ziua de naștere la Galați iar în 1873 se inaugurează noul cheu. Cu această ocazie, Carol I declara „Mulțumesc pentru primirea cea mai cordială de azi. Urez prosperitate celui mai însemnat port al României și sper că timpurile grele în care ne aflăm vor trece și comerțul își va relua vechiul curs. Ridic acest pahar în sănătatea orășenilor gălățeni”. În 1878 Augusta Familie Regală vizitează din nou orașul Galați, în cinstea acestei vizite fiind ridicat un arc de triumf iar vapoarele de pe Dunăre fiind pavoazate.  În 1879 Carol I vizitează Galațiul alături de Prințul moștenitor al Suediei, vizită primită cu onor militar cu lovituri de tun și aclamațiile mulțimii.  În 1907 Regele Carol I vizitează din nou Galațiul alături de Regina Elisabeta pentru a boteza patru monitoare și opt vedete construite la Triest, în portul Galați.  Strada Domnească de azi a fost botezată astfel ulterior domniei lui Carol I, aceasta purtând inițial denumirea „Bulevardul Carol I”. 

De asemenea, în Anglia, între anii 1600 și 1649, a domnit Regele „Carol I” al Angliei iar în Austria, între anii 1887 și 1922, a domnit Regele „Carol I” al Austriei.

De asemenea, în perioada comunistă, clasa politică a dat uitării toate aceste aspecte istorice și a promovat o istorie alternativă falsă conform căreia Galațiul ar fi fost un oraș socialist, fără o cultură capitalistă și fără legături cu trecutul prosper, internațional și cosmopolit, datorat atât poziției geografice cât și regalității.

De asemenea, având în vedere faptul că parcul va intra într-un proces de reabilitare, propunem amplasarea câte unui panou cu scop turistic și informativ, la cele două intrări ale parcului, astfel:

  • Panoul va conține text și fotografii cu trimitere la legătura specială dintre Galați și Regele Carol I, conform regulilor de redactare a  textelor turistice practicate în ghiduri precum Lonely Planet și Guid Vert Michelin.
  • Textul va fi recenzat și avizat de către Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu a Municipiului Galați, de către Departamentul de Istorie, Filosofie și Sociologie din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității Dunărea de Jos, de către Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” Galați și de către un profesor de Istorie din cadrul Colegiului Național Vasile Alecsandri din Galați.
  • Textul va fi prezentat în limba română, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și chineză.amplasarea unui indicator turistic pentru identificarea parcului sub numele „Parcul Carol I, Rege al României”.

Propunem și amplasarea unei plăci din marmură conținând un citat din Carol I, Rege al României, precum și organizarea, pe data de 10 mai, după finalizarea reabilitării, amplasarea indicatoarelor turistice și a plăcii conținând citatul, unei ceremonii de dezvelire a plăcii, cu invitația către Familia Regală a României și a Casei de Hohenzollern.


Textul integral al amendamentului poate fi consultat aici.

Avem nevoie și de susținerea ta!

Noi suntem pactiștii și aici găsiți proiectele noastre. Noi, ne-am propus să aducem înapoi cheful de a locui aici, la Galați. Dar nu vom face acest lucru doar noi. Avem nevoie și de dumneavoastră, de voi, pentru a reuși nu numai să implementăm proiectele noastre civice, ci și să le ducem în Consiliul Local, în Consiliul Județean și să propunem și altele. Pentru aceasta, vom avea o listă de nominalizări, la alegerile locale. Iar această listă trebuie susținută la vot. Avem nevoie de susținerea voastră. Haideți în echipă! Înscrie-te pe lista de susținători PACT pentru Galați. Alege să susții echipa PACT pentru Galați, la alegerile locale, pentru Consiliul Local și Consiliul Județean.


 


Se afișează 1 răspuns

Te rugăm să verifici căsuța de e-mail pentru instrucțiuni cu privire la activarea contului.