Gabriela

Gabriela contribuie cu bogata ei experiență de voluntar la activitatea Departamentului Operațional al PACT pentru Galați, fiind o fire proactivă și energică. Este implicată în comunitatea “Ajungem Mari”, proiect dedicat copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Proiectul permanent „Dă-ți pasiunea mai departe” îi permite să meargă săptămânal la copii, iar prin joacă, metode interactive și ateliere creative să îi ajute să prindă încredere în ei, să își dezvolte abilități, să devină independenți și responsabili. A pus umărul și la minunatul proiect “Bloc de desene” al cărui scop este de a înfrumuseța blocurile din Galați.


  • VOCEA TA ÎN CONSILIUL LOCAL

    Conform acestui slogan pe care l-am promovat în campania electorală, facem publice, începând din 30.12.2020, toate documentele suport care sunt disponibile Consilierilor Locali înainte de ședințe - o inițiativă a transparenței așteptată și lăudată.

    ”Tăcerea impusă de PSD se va rupe! Cade secretomania documentelor și actelor care stau la baza hotărârilor Consiliului Local!”

    Citește mai departe...


  • PUNTE LIBERALĂ LA GALAȚI

    Ne-am propus să facem un aeroport la Galați, cu ajutorul unui Guvern Liberal care va susține proiectele de infrastructură locale. Mesajul nostru este ORAȘUL CARE DECOLEAZĂ

    ”PNL și PACT pentru Galați au semnat protocolul de colaborare în cadrul unui eveniment difuzat live, pe 26 noiembrie, pe canalele oficiale din social media ale celor două formațiuni politice.”

    Citește mai departe...


  • CONFERINȚĂ DE PRESĂ

    PACT pentru Galați a participat marți, 24.11.2020, alături de PNL Galați, la o conferință de presă, anunță Agerpres.

    ”PNL Galaţi şi PACT pentru Galaţi vor semna în curând un protocol de colaborare locală prin care îşi vor susţine reciproc iniţiativele privind dezvoltarea judeţului, au anunţat, marţi, liderii judeţeni ai celor două formaţiuni politice, senatorul George Stângă şi Gregor Teodorescu.”

    Citește mai departe... 


  • Gabriela Aurelia Anton

    STOP Defrișării urbane la Galați !

    În ultimii trei ani, Primăria, prin Gospodărire Urbană S.R.L., a masacrat sute, poate chiar mii de copaci (situația reală nu o știe nimeni) din Galați, inclusiv pe Faleză și în parcuri.

    Cum stau lucrurile, de fapt?

    Gospodărire Urbană S.R.L. este o companie de stat după model învechit care lucrează cu angajați dependenți de lucrările comandate de Primărie. Gospodărire Urbană taie copacii și trimite factura către Primăria Galați, care o plătește. Cu alte cuvinte, Gospodărire Urbană trebuie să taie în continuare copaci pentru a face bani.

    Acest sistem este anapoda și trebuie STOPAT.

    Ce cerem?

    1. Interzicerea imediată, prin Hotărâre de Consiliu Local, a tăierii de arbori, în Galați.

    2. Lansarea urgentă a unui proces de consultare publică pe modelul audierilor publice, care să includă organizațiile non-guvernamentale de mediu, organizațiile de părinți și asociațiile de proprietari, precum și orice cetățean interesat, pentru a aduna opiniile gălățenilor cu privire la problema arborilor din Galați și elaborarea, în urma acestor consultări, a unei proceduri transparente cu privire la managementul arborilor în zona urbană.

    3. Cerem ca Primăria Galați să numească facilitator al acestei consultări publice o organizație non-guvernamentală nepartizană, din afara județului Galați, cu experiență în domeniul protejării spațiilor verzi și în organizarea de consultări publice, care nu a beneficiat de fonduri de la bugetul de stat sau de la bugetul local și căreia să i se pună la dispoziție resursele necesare pentru organizarea acestei consultări.

    4. Redactarea, în urma acestei consultări, a unui memorandum pentru spațiul verde pe care să îl semneze toate forțele politice din Galați și pe care Primăria Galați să îl implementeze imediat.

    Cum facem?

    După ce strângem semnăturile, depunem petiția la registratura Consiliului Local și nu ne lăsăm până ce subiectul nu este luat în discuție.

    STOP MASACRULUI DE COPACI!

     

    OBIECTIV: 35 semnaturis
    Adaugă SEMNATURI

Absolventă a Colegiului universitar Dunărea de Jos din Galați, specializarea administrație locală și secretariat, Gabriela este designer instrucțional la o companie pionier în domeniu din Galați.