Cine nu-și cunoaște istoria, nu știe de unde vine și nici încotro se îndreaptă.


Galațiul are o identitate pronunțată, formată din istoria noastră fabuloasă, vocația de hub, cultura locală cosmopolită din trecut și spiritul întreprinzător. Dar această identitate s-a uitat, a fost ștearsă de comunism și trecută sub tăcere de către politicienii ultimilor 30 de ani, care nu au avut nici un interes spre a cultiva spiritul gălățean și puterea individului.

Vom schimba asta

Susținem construirea și introducerea unor cursuri opționale de istorie locală în școli și promovarea, la nivel local, a istoriei noastre.

Pe lângă acest lucru, scriitorul Victor Cilincă, cetățean de onoare al orașului Galați, a răspuns cu amabilitate propunerii noastre de a distribui gratuit gălățenilor, în format electronic, cărțile domniei sale de istorie locală. Îi mulțumim frumos pentru acest gest generos și ne face o deosebită plăcere să contribuim la popularizarea istoriei Galațiului. Avem un oraș cu o istorie pasionantă, pe care, din păcate, prea puțini o cunosc! PACT pentru Galați susține introducerea școli și licee a unei ore săptămânale de istorie locală. Cum spune chiar Victor Cilincă în „ABECEDAR istoric gălățean”: „O istorie a Galațiului spusă ca o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenților, ca s-o spună și ei părinților și bunicilor lor prea ocupați cu alte treburi.”

Mulțumesc pentru oportunitatea de a povesti cât mai multor gălățeni despre o pagină de excepție a trecutului nostru, când la Galați a fost practic schimbată soarta întregii Europe!

ERATĂ: de la publicarea volumului, autorul a trebuit să modifice explicația imaginii de la pag. 45, cu Detașamentul Morții, alcătuit numai din femei, la Petrograd, în 1917, a fost înființat de ingeniosul ”colonel” Joseph Boyle.

PS: Cartea a fost excelent primită de oameni simpli, dar și de mediul universitar - la lansare am dat peste 120 de autografe. L-am auzit pe Cezar Amariei spunând cuiva că găsești lucruri inedite oriunde ai deschide cartea. De la victimele războiului la interese meschine franțuzești, la matrimoniale de război și jurnale de luptă. Comandorul Marian Moșneagu, istoric și fost director al Muzeului de Marină al României, mi s-a adresat cu ”maestre” după lectura cărții. Un mare generos!


Cartea poate fi descărcată apăsând pe coperta de mai jos:


Mai multe despre autor

Victor Cilincă e scriitor profesionist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat, până în prezent, proză, roman, roman foileton, teatru, scenariu, poezie, eseu, cercetare istorică; este ziarist, inginer, pictor, ilustrator, fost navigator pe Atlantic, scafandru pe coasta de vest a Africii vreme de opt ani (a prins acolo două războaie – în Polisario şi Angola, plus atacuri teroriste în Namibia şi a ajuns în fostul fort african condus de Exupery, Pont Etienne, acum Nouadhibou).

Fost director de editură şi tipografie, redactor-şef la două reviste literare, Victor Cilincă are 17 cărţi publicate şi 28 piese de teatru scrise, dintre care nouă pentru copii. Şase sunt premiate la nivel naţional, şase sunt tipărite (una în SUA) şi patru jucate (în prezent, sunt în curs de montare alte patru). Este inclus în „Istoria literaturii române. Dramaturgia” de Mircea Ghiţulescu şi în câteva dicţionare. Are povestiri publicate în SUA şi Marea Britanie (în traducerea şi prin intermediul profesorului Petru Iamandi), Canada, Franţa şi Belgia (prin Vasile Savin) şi în două antologii americane (policier şi SF). A fost nominalizat la UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2006, a câştigat Premiul I la Concursul naţional de dramaturgie organizat de Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti (2009, piesă montată la Bucureşti) şi al Teatrului „Vasilache” Botoşani (2011, în curs de montare). A câştigat Premiul al doilea la Concursul naţional de dramaturgie al Teatrului „Fani Tardini” în 2011, tot Premiul al doilea la Concursul naţional de dramaturgie „Camil Petrescu” – în  1995, la Oradea, Menţiune la concursul naţional de teatru „Bogdan Amaru” Râmnicu Vâlcea 1993 şi Premiul „Octavian Goga” (Premiul I) la Concursul naţional de poezie de la Cluj, în 2002. În acelaşi an, a primit şi o Menţiune la Concursul naţional de proză scurtă „Pavel Dan”, Cluj.

 


Se afișează 1 răspuns

Cum ai caracteriza această idee?
Te rugăm să verifici căsuța de e-mail pentru instrucțiuni cu privire la activarea contului.