Masterplanul parcurilor gălățene

Am introdus în Consiliul Local propunerea de includere a Masterplanului de parcuri din Municipiul Galați în cadrul «Strategiei de dezvoltare teritorială zonală periurbană/ metropolitană şi Detaliere Plan de Acţiune, Programe şi Proiecte teritoriale şi Indicatori de monitorizare privind Zona Urbană Funcţională a municipiului Galaţi.

Data inițierii

Am susținut proiectul sub formă de amendament depus la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 28 martie 2021, având numărul de înregistrare 64656.


Statusul proiectului

Amendamentul a fost supus la vot și respins de Primarul Pucheanu și de majoritatea PSD din Consiliul Local al Municipiului Galați.

Pașii următori: introducerea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local de sine stătător, presiune publică, implementarea proiectului în anul 2024, după obținerea majorității în Consiliul Local al Municipiului Galați. 


Descrierea proiectului

În prezent, în Municipiul Galați, situația spațiilor verzi este una foarte gravă, întrucât nu este respectat unul dintre drepturile constituționale ale cetățenilor, acela la un mediu sănătos (Constituția României, art. 35): “statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”. În mod regretabil, configurația ecologică actuală nu asigură cetățenilor urbei noastre condițiile minimale acceptabile la începutul mileniului trei. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o normă de 50 mp de spaţiu verde pentru fiecare locuitor al Galațiului. La nivelul Uniunii Europene, unde mediul urban reprezintă habitatul pentru circa 75% din populaţie, standardele în ceea ce priveşte spaţiile verzi sunt de minimum 26 mp/locuitor. Galațiul este pe ultimele locuri la suprafața de spațiu verde pe locuitor între orașele din România. Conform Urban Data Plus Platform a Comisiei Europene, în prezent, la Galați media este de 4,4 m.p. de spațiu verde pe cap de locuitor.  (https://urban.jrc.ec.europa.eu/thefutureofcities/space-and-the-city#sections). Pe această bază, protecţia şi gestionarea durabilă a spaţiilor verzi din localităţile puternic urbanizate ale României sunt obiective de interes public, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane.

În municipiul Galați, există un număr redus de parcuri raportat la numărul de locuitori, existând, în același timp, una dintre cele mai mari concentrări de blocuri de locuințe din România, după capitală. Există multe cartiere care nu sunt deservite de niciun parc mare, cu suprafață verde extinsă, ci doar de mici zone cu  arbori și arbuști, în care predomină aleile și zonele betonate excesiv. Strategia actualei administrații locale de renovare a parcurilor deja existente a constat, în mare parte, în desființarea unor suprafețe extinse de spațiu verde și înlocuire acestora cu asfalt.  În Municipiul Galați, ținând cont de activitatea industrială intensă și de densitatea locuitorilor, se impune cu și mai mare urgență implementarea de măsuri care să concretizeze recomandările organizațiilor amintite. Atingerea cotelor recomandate de aceste organizații trebuie să fie optimă și nu minimă.  În această situație se impun măsuri urgente din partea administrației publice locale, respectiv creșterea suprafeței medii de spațiu verde de la 4,46 mp/locuitor la 50 mp/locuitor.

Pentru a remedia această situație actuală gravă este necesară includerea în «Strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/ metropolitană şi Detaliere Plan de Acţiune, Programe şi Proiecte teritoriale şi Indicatori de monitorizare privind Zona Urbană Funcţională a municipiului Galaţi» a unui Master Plan de parcuri din Municipiul Galați care să instituie, la nivelul administrației locale, standarde clare și ușor măsurabile în ceea ce privește construcția, reamenajarea și reconfigurarea parcurilor. Aceste standarde vor stabili, în mod clar, de exemplu, ce procent din parc trebuie să fie compus din spațiu verde și ce procent din parc va fi ocupat de spații de joacă pentru copii, de alei, care este nivelul de însorire sau de umbrire etc.

Obiectivul acestui Master Plan de parcuri din Municipiul Galați este ca niciun cetățean să nu facă mai mult de 10 minute pe jos până la cel mai apropiat parc.  Existența unor arii extinse și bine plasate de zone verzi și populate cu arbori, domeniu deficitar în prezent în municipiul Galați, va contribui nu doar la ameliorarea și menținerea stării de sănătate fizică a populației, ci și la echilibrul și sănătatea psihică, în condițiile creșterii îngrijorătoare a tulburărilor și afecțiunilor psihice generate de suprasolicitarea urbană.


Textul integral al amendamentului poate fi consultat aici.

Avem nevoie și de susținerea ta!

Noi suntem pactiștii și aici găsiți proiectele noastre. Noi, ne-am propus să aducem înapoi cheful de a locui aici, la Galați. Dar nu vom face acest lucru doar noi. Avem nevoie și de dumneavoastră, de voi, pentru a reuși nu numai să implementăm proiectele noastre civice, ci și să le ducem în Consiliul Local, în Consiliul Județean și să propunem și altele. Pentru aceasta, vom avea o listă de nominalizări, la alegerile locale. Iar această listă trebuie susținută la vot. Avem nevoie de susținerea voastră. Haideți în echipă! Înscrie-te pe lista de susținători PACT pentru Galați. Alege să susții echipa PACT pentru Galați, la alegerile locale, pentru Consiliul Local și Consiliul Județean.


 


Se afișează 1 răspuns

Te rugăm să verifici căsuța de e-mail pentru instrucțiuni cu privire la activarea contului.