Schimbarea denumirii străzii „Muncii Voluntare” în Str. Eroii Ucrainei

Denumirile străzilor dintr-o comunitate reprezintă o formă fundamentală a memoriei comunitare. În mod regretabil, în orașul nostru, există încă străzi care poartă nume cu rezonanța regimului totalitar comunist din România de dinainte de 1989, în vreme ce unor evenimente istorice recente și semnificative nu li se acordă aceeași importanță. 

 

În municipiul Galați, în zona centrală, se află strada denumită “Muncii voluntare”, localizată între str. Albatrosului și str. Egalității. În România comunistă, munca voluntară era, de fapt, muncă forțată, neremunerată, în folosul statului. Regimul comunist din România se inspirase chiar din gândirea leninistă, care prevedea “subotnicul comunist”, munca obligatorie a tuturor cetățenilor, în afara orelor de program, la sfârșitul săptămânii, pentru obiectivele statului. 

Existența unei străzi din centrul municipiului Galați care să poarte încă, în anul 2022, un nume amintind de această practică abuzivă și totalitară este inacceptabilă, motiv pentru care se modifică denumirea actuală a străzii din Muncii voluntare în Eroii Ucrainei. Armata și populația Ucrainei duc o luptă eroică pentru apărarea integrității teritoriale a propriului stat național, dar și pentru apărarea valorilor europene ale democrației și libertății individuale. Mai mult, mulți dintre luptătorii căzuți sunt români, precum este și cazul lui Anton Focșa din raionul Ismail. 


Data inițierii

Am înregistrat proiectul de hotărâre de Consiliu Local la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 11 martie 2022, având numărul de înregistrare 52418.


Statusul proiectului

Blocat de către Primarul Municipiului Galați prin încălcarea articolului 136 din Codul Administrativ.

Din acest motiv, am depus o plângere prealabilă cu numărul 124119/14.06.2022 la Primăria Municipiului Galați care poate fi accesată aici


Acțiune în justiție demarată

În pregătire, împotriva Primarului Municipiului Galați pentru blocarea abuzivă a inițiativei noastre. 


Descrierea proiectului

Conceptul actual de voluntariat, atât de apreciat de societatea civilă și esențial pentru o societate democratică este cu totul diferit față de conceptul de muncă voluntară și, mai târziu, de muncă patriotică impus de dictatorul Nicolae Ceaușescu în România anilor ‘70. Voluntariatul înseamnă angajarea de bunăvoie într-o acțiune desfășurată în folosul altor persoane sau al societății fără a urmări un câștig material (Dicționarul explicativ al limbii române, ed. 2010). În societatea liberală și democratică, voluntariatul este foarte important pentru consolidarea comunității, fiind bazat, în primul rând, pe libera alegere a persoanei de a se implica, benevol, într-o activitate în folosul societății.

În România comunistă, munca voluntară era, de fapt, muncă forțată, neremunerată, în folosul statului. Regimul comunist din România se inspirase chiar din gândirea leninistă, care prevedea “subotnicul comunist”, munca obligatorie a tuturor cetățenilor, în afara orelor de program, la sfârșitul săptămânii, pentru obiectivele statului. Începând de la brigăzile voluntare, toți cetățenii, de la elevi și până la funcționari sau profesori universitari, erau obligați să participe regulat la munci agricole, la activități de patrulare, la activități de salubrizare a străzilor, pe șantierele statului, sub sancțiunea amenzii sau chiar a unor pedepse mai grave. Aceasta era doar una dintre formele flagrante de încălcare a libertății individuale și a drepturilor omului de către regimul comunist din România.

Cele de mai sus sunt prezentate în materialele istorice disponibile în ANEXA 1 la prezentul document.

Existența unei străzi din centrul municipiului Galați care să poarte încă, în anul 2022, un nume amintind de această practică abuzivă și totalitară este inacceptabilă, motiv pentru care se modifică denumirea actuală a străzii din Muncii voluntare în Eroii Ucrainei. 

Pe data 24 februarie 2022 armata Federației Ruse a atacat statul vecin României, Ucraina. Gestul este condamnat de statele din întreaga lume civilizată. Adunarea Generală a ONU a adoptat cu o majoritate covârșitoare de 141-5 o rezoluție de condamnare a Federației Ruse pentru invazia Ucrainei, cerând Moscovei să se retragă „imediat, complet și necondiționat”. 

Armata și populația Ucrainei duc o luptă eroică pentru apărarea integrității teritoriale a propriului stat național, dar și pentru apărarea valorilor europene ale democrației și libertății individuale. În acest context în care Europa este într-o frământare fără egal de la cel de-al doilea Război Mondial, iar evenimentele care se întâmplă astăzi vor influența Europa pentru deceniile care urmează, este oportună schimbarea denumirii unei străzi care amintește de regimul totalitar comunist, într-o denumire de stradă care să celebreze aspirația spre democrație, autodeterminare și valori europene a vecinilor noștri ucraineni, dar și a noastră. Un asemenea gest a fost înfăptuit și în alte orașe din lume, precum Vilnius (Lituania) și Oslo (Norvegia). 

Menționăm și faptul că strada denumită în prezent ”Muncii voluntare” se află în proximitatea locului în care a fost construită, în secolul al-XVII-lea, Mânăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, monument istoric extrem de valoros al Galațiului care a fost distrusă de regimul comunist în anul 1962, când a fost trasă în Dunăre cu remorcherele navale. În acest locaș fusese înmormântat, în 1710, hatmanul Ivan Mazepa, eroul Ucrainei antirusești din epocă. Redenumirea străzii acesteia va reprezenta o importantă reparație istorică și o omagiere a eroismului luptei vecinilor noștri ucraineni.  


Textul integral al proiectului de Hotărâre de Consiliu Local poate fi consultat aici.

Avem nevoie și de susținerea ta!

Noi suntem pactiștii și aici găsiți proiectele noastre. Noi, ne-am propus să aducem înapoi cheful de a locui aici, la Galați. Dar nu vom face acest lucru doar noi. Avem nevoie și de dumneavoastră, de voi, pentru a reuși nu numai să implementăm proiectele noastre civice, ci și să le ducem în Consiliul Local, în Consiliul Județean și să propunem și altele. Pentru aceasta, vom avea o listă de nominalizări, la alegerile locale. Iar această listă trebuie susținută la vot. Avem nevoie de susținerea voastră. Haideți în echipă! Înscrie-te pe lista de susținători PACT pentru Galați. Alege să susții echipa PACT pentru Galați, la alegerile locale, pentru Consiliul Local și Consiliul Județean.


 


Se afișează 1 răspuns

Te rugăm să verifici căsuța de e-mail pentru instrucțiuni cu privire la activarea contului.