STOP Defrișării urbane la Galați !

În ultimii trei ani, Primăria, prin Gospodărire Urbană S.R.L., a masacrat sute, poate chiar mii de copaci (situația reală nu o știe nimeni) din Galați, inclusiv pe Faleză și în parcuri.

Cum stau lucrurile, de fapt?

Gospodărire Urbană S.R.L. este o companie de stat după model învechit care lucrează cu angajați dependenți de lucrările comandate de Primărie. Gospodărire Urbană taie copacii și trimite factura către Primăria Galați, care o plătește. Cu alte cuvinte, Gospodărire Urbană trebuie să taie în continuare copaci pentru a face bani.

Acest sistem este anapoda și trebuie STOPAT.

Ce cerem?

1. Interzicerea imediată, prin Hotărâre de Consiliu Local, a tăierii de arbori, în Galați.

2. Lansarea urgentă a unui proces de consultare publică pe modelul audierilor publice, care să includă organizațiile non-guvernamentale de mediu, organizațiile de părinți și asociațiile de proprietari, precum și orice cetățean interesat, pentru a aduna opiniile gălățenilor cu privire la problema arborilor din Galați și elaborarea, în urma acestor consultări, a unei proceduri transparente cu privire la managementul arborilor în zona urbană.

3. Cerem ca Primăria Galați să numească facilitator al acestei consultări publice o organizație non-guvernamentală nepartizană, din afara județului Galați, cu experiență în domeniul protejării spațiilor verzi și în organizarea de consultări publice, care nu a beneficiat de fonduri de la bugetul de stat sau de la bugetul local și căreia să i se pună la dispoziție resursele necesare pentru organizarea acestei consultări.

4. Redactarea, în urma acestei consultări, a unui memorandum pentru spațiul verde pe care să îl semneze toate forțele politice din Galați și pe care Primăria Galați să îl implementeze imediat.

Cum facem?

După ce strângem semnăturile, depunem petiția la registratura Consiliului Local și nu ne lăsăm până ce subiectul nu este luat în discuție.

STOP MASACRULUI DE COPACI!

 

35 SEMNATURI
OBIECTIV: 3,000 semnaturi

Te implici?


Se afișează 1 răspuns