foto: Viața Liberă
Oscar Wilde spunea că birocrația crește pentru a veni în întâmpinarea birocrației care crește.
Haideți să susținem un sistem prin care impozitele ar putea fi achitate prin intermediul asociației de proprietari, așa cum plătim întreținerea. Acest lucru va fi util atât pentru vârstnicii care nu vor mai fi umiliți stând la cozi pentru a-și achita impozitele, cât și pentru cei activi care vor folosi acel timp în scopuri mult mai utile.
De asemenea, pentru vârstnici, putem susține un sistem prin care, fără a angaja noi funcționari, aceștia să își poată plăti impozitele direct la „factoriță” sau curier: parteneriat cu Poșta Română sau o companie privată de curierat. – 1,5 ani.
Pentru cei care folosesc internetul, în maxim 6 luni de la preluarea administrației vom implementa un portal prietenos pentru plăți și managementul relației cu cetățeanul.
ESTONIA
Estonia a fost recunoscută ca țara cu cel mai bun sistem informatic de administrație publică, din lume. Acum pune la dispoziția celorlalte țări acest sistem, spre vânzare. Trebuie introdusă o soluție informatică pentru administrația publică, pentru acoperirea tuturor ariilor funcționale:
- Transport
- Salubrizare
- Impozite și taxe
- Autorizări
AUTORIZAȚII ÎN 60 ZILE
Obiectivul ultim este de a ajunge la o eficiență la care un certificat de urbanism (unul dintre cele mai importante și complexe documente ale administrației) să fie eliberat în 24 de ore iar Autorizația de Construție în maxim 60 de zile, interval care cuprinde și elaborarea PUZ-ului, de către Primărie și nu de către beneficiar.
În prezent, eliberarea unui certificat de urbanism ajunge, în unele cazuri, la 6 luni. Pentru aceasta voi propune implementarea unui sistem tip „Country OS”
ORICE ACT CU BULETINUL
Pentru tineri: trebuie creat un portal municipal online prin intermediul căruia fiecare cetățean înregistrat să poată obține orice act doar cu buletinul
- Investiție: 3 milioane Euro;
- Sursa: fonduri europene / buget local;
- Durata implementare: 2 ani;
- Sarcina pe bugetul local: 1%
Pentru contribuabili: trebuie introdus un card municipal cu ajutorul căruia cetățenii să poată accesa toate serviciile municipale.
Pentru funcționari: trebuie introdus, în instituția Primarului și în Consiliul Local, un software tip ERP cu modul financiar, managementul resurselor umane și al documentelor - 2 ani
Opinia ta e foarte importantă. Scrie și tu un răspuns.
Intră cu
Facebook